Compania de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din Portul Constanța, a înregistrat anul trecut un profit net de 14,293 milioane lei, cu 23,2% mai mare comparativ cu cel din 2022.
Profitul net al companiei de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din portul Constanța, a scăzut cu peste 17% în primele 9 luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2022, la 23,7 milioane lei, după ce avansul cheltuielilor l-a depășit pe cel al veniturilor.
Profitul net al companiei de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din portul Constanța, a crescut cu peste 42% în primul semestru al anului, față de perioada similară din 2022, de la 17,8 la 25,38 milioane lei, grație atât tarifelor reglementate mai mari, cât și majorării cantitative semnificative a transporturilor de motorină, pe fondul războiului din Ucraina, care au compensat scăderile consemnate la alte mărfuri, în principal la țiței.
Profitul net al companiei de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din portul Constanța, s-a dublat în primul trimestru al anului, comparativ cu perioada similară din 2022, la 23,4 milioane lei, pe fondul avansului cu 42% al veniturilor, la 87,53 milioane lei, care l-a depășit pe cel al cheltuielilor, de 25%, la 60,3 milioane lei.
Compania de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din portul Constanța, a înregistrat anul trecut venituri de conjunctură, datorate conflictului militar din Ucraina, de 48,8 milioane lei, se arată în raportul anual pe 2022 al societății.
Profitul net al companiei de stat Oil Terminal, operatorul facilităților de încărcare-descărcare și depozitare de țiței și produse petroliere din portul Constanța, s-a dublat anul trecut, la 11,6 milioane lei, potrivit rezultatelor financiare preliminare pe 2022 ale societății.
Operatorul de stat al terminalului petrolier din Portul Constanța, Oil Terminal, a terminat primele trei trimestre ale acestui an cu un profit net de 28,6 milioane lei, cu 51% peste cel aferent perioadei similare din 2021 (18,9 milioane lei).
Operatorul de stat al terminalului petrolier din Portul Constanța, Oil Terminal, a terminat primul semestru al anului cu un profit net de 17.8 milioane lei, aproape dublu față de cel aferent perioadei similare din 2021 (9.7 milioane lei), potrivit datelor raportate de companie Bursei de Valori București.
Operatorul de stat al terminalului petrolier din Portul Constanța, Oil Terminal, a terminat primul trimestru al anului cu un profit net de 11,52 milioane lei, aproape dublu față de cel afferent perioadei similare din 2021 (6,34 milioane lei), potrivit datelor raportate de companie Bursei de Valori București.
Profitul și rulajul Oil Terminal s-au majorat și pe fondul opririi din 2021, pentru câteva luni, a producției la rafinăria Petromidia a Rompetrol Rafinare, din cauza unui incendiu. Acest lucru a dus la creșterea importurilor de produse petroliere, inclusiv prin terminalul de la Constanța.
Compania de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier de la Marea Neagră din Portul Constanța, a raportat majorarea cu 90,5% a profitului său net în primele 9 luni ale anului, față de perioada similară din 2020, de la 9,935 la 18,926 milioane lei.
Compania de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier de la Marea Neagră din Portul Constanța, a raportat un profit net de 7,6 milioane lei pe primul semestru al anului, cu 64,8% mai mare față de perioada similară din 2019, grație avansului cantităților de țiței și produse petroliere derulate prin terminal, dar și majorării tarifelor reglementate practicate, aprobate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM).
În decembrie 2017, ANAF a revocat autorizația de antrepozit fiscal a Oil Terminal. Compania a contestat decizia Fiscului în justiție, iar pe 15 martie a obținut suspendarea acesteia, până la pronunțarea instanței de fond. Sentința nu a fost definitivă. În depozitele de țiței, carburanți sau alte produse petroliere care au statutul de antrepozite fiscale, produsele respective pot fi depozitate și, totodată, transportate de la un antrepozit la altul în interiorul UE fără plata accizelor.
Consiliul de Administrație al Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier de la Marea Neagră din portul Constanța, controlat de stat prin Ministerul Energiei cu 60% din acțiuni, transmite Guvernului că nu dispune de bani pentru a onora solicitarea acestuia de a acorda dividende suplimentare acționarilor din rezervele constituite de companie, precum și din profiturile reportate din anii precedenți.